MELOTERAPIA

Meloterapia face parte din categoria terapiilor prin mediere artistică, prezentând caracteristici specifice, bazându-se pe utilizarea sunetelor ca instrumente terapeutice.

Indicaţiile meloterapiei sunt multiple fiind recomandată în: educaţia specială, psihiatrie, psihologia clinică, psihopatologia expresiei, reeducarea funcţională, neo-natalitate, psihogeriatrie, susţineri de nuanţă paleativă.

Se ştie deja că meloterapia determină transformări pozitive la nivel mintal, fizic, emoţional şi spiritual, iar aceste aspecte funcţionale se pot înregistra la nivel individual sau al grupului implicat în procesul terapeutic. Din punctul de vedere al modului de desfăşurare a activităţilor, meloterapia se poate împărţi în două forme: receptivă şi activă.

În cazul copiilor cu deficienţe multiple, în procesul de meloterapie se asociază receptivitatea muzicii şi participarea muzicală activă a copilului. Cel mai adesea muzica fiind o improvizaţie a cărei valoare terapeutică a răzbătut din expresia emoţională şi comunicarea specifică. Cercetările şi experienţele din domeniul meloterapiei au demonstrat că instrumentele de percuţie (castanietele, tamburinele, ţambalele, xilofoanele, tobele etc.) facilitează comunicarea mai ales în cazul copiilor cu deficienţă severă, a copiilor anxioşi sau a celor foarte timizi.

Această terapie oferă o serie de efecte benefice în cazul copiilor cu deficiențe mutiple: determină stări afective tonice; amplifică rezistenţa la efort; reduc stările de tensiune şi anxietatea; facilitează comunicarea; ameliorează comportamentele şi socializarea.

Pentru copiii cu deficienţă mintală sau autism meloterapia este folosită frecvent pentru stabilirea unui alt tip de comunicare, pentru a stabili contactul cu copilul deficient şi pentru a facilita comunicarea între el şi educator/părinte/tutore; astfel, apare termenul de muzică funcţională care desemnează faptul că în terapie muzica este folosită în scopuri practice, pentru recuperare.

În cazul copiilor cu deficienţă mintală, dar şi în cazul celor hiperactivi, terapia prin muzică poate folosi pentru ameliorarea inhibiţiei voluntare a actelor motorii şi pentru realizarea unor performanţe în plan psihomotric. Deasemenea, pentru calmarea subiecţilor anxioşi şi a celor hiperkinetici pot fi utilizate diferite instrumente ce emit sunete prelungi şi foarte armonioase, iar la subiecţii cu instabilitate emoţională meloterapia determină diminuarea tensiunilor psihice, reducerea agresivităţii.

Desigur, în cadrul activităţilor derulate cu copiii din centrul nostru, am urmărit pe lângă aspectele menţionate mai sus şi unele ce au vizat îmbunătăţirea orientării spaţio-temporale şi a coordonării motrice; educarea expresivităţii mimico-gesticulare; nuanţarea exprimării verbale; dezvoltarea sensibilităţii cromatice muzicale; determinarea unor stări de deconectare, bucurie, încântare etc.

Metodele sunt aplicate atât individual cât şi în grup (în funcţie de tipul de deficienţă şi de obiectivele propuse), uneori meloterapia fiind îmbinată cu mişcarea şi dansul. Ca instrumente am utilizat în principal intrumente de percuţie, dar şi mingi, baloane, voaluri, paraşuta-curcubeu, diverse marionete.

De-a lungul programului aplicat am urmărit să oferim copiilor posibilitatea de:

  • a explora modalităţi de relaţionare, fără a se folosi de cuvinte;
  • a experimenta rolul într-un grup, cunoscând sentimentul de “a fi ascultat”;
  • a câştiga încrederea în sine prin participare activă, conducere şi support emoţional;
  • a pune în practică deprinderi sociale: ascultarea, cooperarea, aşteptarea rândului;
  • a lega relaţii cu colegii;
  • a-şi dezvolta dexteritatea manuală;
  • a-şi dezvolta coordonarea fizică;
  • a-şi dezvolta concentrarea;
  • a-şi dezvolta independenţa;
  • a-şi controla impulsurile;
  • a-şi diminua agresivitatea;
  • a avea încredere în rezultatele obţinute.